Ce ai face daca? Part1

În fiecare zi avem de luat decizii. De dimineață de când ne trezim alegem cum sa ne aranjăm părul și cu ce să ne îmbrăcăm, alegem dacă mergem sau nu la școală, alegem dacă ne facem temele sau nu le facem și sunt o mulțime de decizii pe care le luăm zi de zi. Dar ca și copii ai lui Dumnezeu suntem puși în situații în care trebuie să luăm decizii destul de dificile. Ce facem atunci? Ce facem când trebuie să ascultăm  de Dumnezeu chiar cu riscul ca oamenii să ne urască?

Aș vrea să ne uităm la câteva situații dificile în care avem de luat decizii dificile și cum ar trebui să ne comportăm ca și copii ai lui Dumnezeu.

Ce ai face dacă colegul tău de bancă îți cere să îl lași să copieze de la tine în timpul unui test? Cel mai simplu ar fi să cedăm și să îl lăsăm. Nu pare nimic grav și poți să spui că îl ajuți să nu ia o notă mică. Dar să ne gândim, pentru ce mergem la scoală? Să luăm note  bune, sau să învățăm? Obișnuindu-ne colegii să copieze, noi îi încurajăm să nu mai învețe și să fie leneși, un lucru care Dumnezeu nu îl acceptă. Un răspuns bun ar fi că nu poți să îl lași să copieze pentru că acest lucru nu este corect. Tu ești un copil a lui Dumnezeu și copiatul este un furt, fiind un păcat în ochii lui Dumnezeu. Reacția colegului nu va fi prea plăcută, dar noi suntem chemați să fim diferiți și să fim un exemplu pentru colegii noștri, nu să fim pe placul oamenilor. Și poți să îi propui să îl ajuți să învețe  în timpul pauzei sau să vă întâlniți special pentru aceasta. În felul acesta vei fi cu adevărat un ajutor pentru el.

Ce ai face dacă profesorul sau un coleg îți spune că te tragi din maimuță? Este o întrebare destul de dificilă și se pot povesti multe despre acest subiect. Dar cred că cel mai simplu răspuns este să îi spui ce crezi tu. Spune-i ce spune Biblia, că noi am fost creați de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa. Poți să îi spui și despre modul cum ai devenit un copil al lui Dumnezeu și cum viața ta s-a schimbat. Aceasta este o dovadă că Domnul Isus există și lucrează în viața oamenilor. Poate nu vei fi prea convingător pentru acea persoană, dar e important ca ea să știe ce crezi și uitându-se la viața ta, poate într-o zi Îl va descoperi pe Dumnezeu.

Ce ai face dacă prietenele tale încep să bârfească și să spună lucruri rele despre altă fată? Este așa de simplu pentru noi să intrăm în astfel de discuții și nici să nu ne dăm seama cât de păcătoase sunt. Cel mai bine ar fi să te retragi în momentul acela și să nu mai stai cu ele. Și poate chiar să le spui că ceea ce fac nu este bine. Bârfa este un păcat și Dumnezeu pedepsește păcatul. Acelaș lucru poți să îl faci când prietenii tăi spun glume murdare sau tot felul de lucruri rele. Trebuie să le spunem prietenilor noștrii că aceste lucruri sunt păcătoase și îi depărtează de Dumnezeu.

Mă uit în viața mea și de atâtea ori nu am avut curajul să fiu diferit printre colegii mei și acum uneori este greu și nu reușesc. Dar de fiecare dată când ascult de Dumnezeu mă simt împlinit și mă bucur chiar dacă prietenii nu mă mai apreciază. Nu sunt lucruri ușoare. Dacă le vom face s-ar putea să avem de suferit. Dar Dumnezeu vrea ca noi să ieșim din confortul nostru și să stăm drepți pentru El. Este mai bine să ascultăm de oameni sau de Dumnezeu? El spune că pe cine Mă cinstește îl voi cinsti și Eu! Rugați-vă ca Dumnezeu să vă dea curaj, îndrăzniți căci Domnul Isus a biruit lumea. El este de partea voastră. Noi ne rugăm pentru voi cât și pentru noi ca El să ne dea curajul să ascultăm de El chiar dacă uneori este greu și dacă o vom face Domnul  nostru ne va răsplăti și ne va binecuvânta!

Ce ii dam lui Dumnezeu?

Se spune ca un om care nu avea nimic. Dar Dumnezeu ia dat 10 mere.

I-a dat primul măr, ca să aibă ce să-I dea inapoi lui Dumnezeu ca mulţumire pentru cele 9 mere. I le-a dat pe următoarele 3 ca să le mănânce. I-a mai dat încă 3 ca să le dea în schimbul unei locuinţe. Şi i le-a dat pe ultimele 3 ca să le schimbe pe nişte haine. Omul a pus de-o parte primul măr pentru Dumnezeu. A mâncat următoarele 3 mere. A plătit cu celelalte 3 pentru o locuinţă, iar pe ultimele 3 le-a dat în schimbul unor haine.

Apoi a privit din nou la mărul lui Dumnezeu. Părea mai mare şi mai zemos decât celelalte. Ştia că primise acest măr ca să-1 dăruiască înapoi lui Dumnezeu ca mulţumire. Dar s-a gândit că Dumnezeu are toate merele din lume, aşa că… a mâncat şi primul măr şi i-a dat lui Dumnezeu… coceanul.

Câteodata și noi îi dăm lui Dumnezeu ceea ce se aseamana cu un cocean de măr. Îi dăm doar ceeea ce rămâne din timpul nostru, din banii nostrii și din energia noastră.

Matei 6:33 Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

Haideți să nu uităm să  Îl punem pe Domnul Isus pe primul loc în viața noastră și să Îl cinstim în tot ce facem!

Cel ce da Viziunea Part5!

Dimineata, Omul Obisnuit a intrat într-o vale larga care parea sa duca în Tara Promisiunii. Dar curând a ajuns la un indicator care spunea:
Fii atent, Vizionarule!
Valea Uriasilor
Omul Obisnuit a privit cu uimire indicatorul. Deci Vizionarii care se întorceau aveau dreptate. Uriasii existau cu adevarat. Ce sa faca? N-avea nici o arma. N-avea nici un plan. Dar Marea lui Viziune era mai mare ca oricând. Si el se încredea în Cel ce da Viziuni.
Asa ca s-a hotarât sa mearga înainte.

Omul Obisnuit nu mersese prea departe când a auzit pasi de uriasi. S-a grabit sa se ascunda dupa un tufis. Înca nu era pregatit sa înfrunte un Urias! Dar când Omul Obisnuit s-a uitat de dupa o frunza, n-a vazut un Urias, ci un Om puternic .
„Salut, Razboinic viteaz!“ striga Omul.
„Cine, eu?“ a întrebat Omul Obisnuit cu glas slab.
„Da. Tu, care stai dupa tufis“.
„Eu nu sunt Razboinic“, a îndrugat Omul Obisnuit, iesind încet de dupa tufis. Niciodata nu s-a
simtit atât de ridicol. „Eu sunt un Nimeni din Tara de bastina“, a spus el.
„Orice Nimeni care ajunge pâna aici este un Razboinic“, a spus Omul. „Eu sunt Comandantul. Cel
ce da Viziuni m-a trimis sa te ajut sa-ti învingi Uriasii“.
„Da? Chiar ca am nevoie de ajutor!“ a spus Omul Obisnuit cu înflacarare. „Pe lânga un Urias, eu sunt mic si slab“.
„Nu te teme de nici un Urias, Omule Obisnuit“, a spus Comandantul. „Ei sunt reali. Sunt enormi. Blocheaza drumul spre Viziunea ta. Dar daca crezi în Cel ce da Viziuni si vrei sa-ti asumi un Mare Risc, vei trece de ei“.
„Dar n-am nici arme nici armura!“ a spus Omul Obisnuit.
Atunci Comandantul l-a ajutat pe Omul Obisnuit sa vada cum îl pregatise Cel ce da Viziuni pentru lupta din ziua când parasise Tara de bastina. „Toate Adevarurile pe care le-ai învatat în calatoria ta pâna acum îti vor sluji ca arme si ca armura“, a spus el.
„Dar cum voi sti ce trebuie sa fac?“ a întrebat Omul Obisnuit.
„Cel ce da Viziuni îti va spune si îti va da puterea Lui daca o vei cere“.
Omul Obisnuit s-a linistit din nou. Dar tot nu se simtea ca un Razboinic.
„Fereste-te de Necredinta, Omule Obisnuit“, a spus Comandantul. „Necredinta este mult mai periculoasa pentru Viziunea ta decât orice Urias!“ Si apoi Comandantul a plecat.

Omul Obisnuit n-a mers prea mult în susul Vaii când l-a întâlnit pe primul lui Urias. Era într-adevar enorm! Si a blocat complet trecerea spre Viziunea lui. Când l-a zarit pe Omul Obisnuit, Uriasul a cascat în directia lui. „Încotro ai de gând sa mergi,
micutule Nimeni?“ Omul Obisnuit l-a recunoscut pe Uriasul care-l domina. Era Lipsa de Bani.
„Trebuie sa trec“, a spus Omul Obisnuit.
„Sigur ca da. Toti trebuie“, a spus Uriasul.
Omul Obisnuit a încercat sa se gândeasca la un plan, dar nu i-a venit nici unul în minte. „Deci … trebuie sa te dai la o parte din drumul meu“, a spus el.
„Nu ma misc de aici“, a spus Uriasul. „Cred ca va trebui sa ma dai tu însuti la o parte“. Pentru moment, Omul Obisnuit a ezitat. Apoi a strigat, „Cel ce da Viziuni, ajuta-ma! Da-mi, Te rog, puterea Ta!“
Si Cel ce da Viziuni i-a dat. Apoi i-a spus Omului Obisnuit ce sa faca si ce sa spuna. Omul Obisnuit s-a uitat în sus la Uriasul numit Lipsa de Bani si a strigat: „Te provoc în Numele Celui ce da Viziuni!“ Apoi l-a atacat pe Urias cu toate armele si armura lui. La început Uria sul nu s-a miscat. Dar Omul Obisnuit a continuat sa întinda mâna dupa Adevarurile pe care le învatase. Si-a facut curaj. A crezut din toata inima ca Cel ce da Viziuni Se va îngriji. S-a bizuit pe Întelepciune. S-a luptat. A îndurat. Si cu fiecare pas înain te, simtea placerea Celui ce da Viziuni. Si în cele din urma a venit si ziua când Lipsa de Bani s-a retras. Strigatul de biruinta al Omului Obisnuit a rasunat în toata Valea. „Mare si bun este Cel ce da Viziuni!“ a strigat el.
Dupa aceasta victorie, Omul Obisnuit nu s-a mai îndoit niciodata ca el era un Razboinic.

În timp ce Omul Obisnuit mergea în susul Vaii, a întâlnit mai multi Uriasi. Unii, ca si Lipsa de Bani, erau obstacole de care trebuia sa scape. Unii, ca de pilda Coruptia, se opuneau Viziunii lui si se luptau aprig cu el. Unii, ca Respingerea, l-au atacat personal si l-au ranit profund. Dar Omul Obisnuit s-a întâlnit si cu alti Vizionari. În perioadele de odihna, se adunau ca sa vorbeasca despre Cel ce da Viziuni si sa se încurajeze unii pe altii. De la ceilalti Vizionari Omul Obisnuit a învatat sa vada o imagine mai mare: Fiecare Urias era o
alta oportunitate pentru Cel ce da Viziuni sa primeasca onoare.

Omul Obisnuit urca tot mai în susul Vaii, învingând Uriasi în drum spre Viziunea lui. Într-o zi Omul Obisnuit a dat peste o Razboinica Ranita care statea culcata pe un deal linistit. Omul Obisnuit s-a aplecat spre ea. „Cu ce te pot ajuta?“ a întrebat el.
„Ranile mele sunt prea multe si prea mari“, a spus ea. „Acesta va fi locul în care voi muri“.
›š
Inima Omului Obisnuit s-a întristat. „Dar de ce a îngaduit Cel ce da Viziuni sa fii înfrânta?“ a întrebat Omul Obisnuit. „Ai ajuns atât de departe. Trebuie sa-ti duci la bun sfârsit Marea Viziune!“ Ea n-a dat nici un raspuns. S-a facut noapte. Razboinica Ranita era din ce în ce mai slabita. În cele din urma, în întuneric, ea a zis: „Spune-mi Numele Viziunii tale“.
Dupa ce Omul Obisnuit i-a spus, Razboinica a tacut un timp. Apoi a vorbit. „Acesta este si Numele Viziunii mele“, a spus ea. „M-am luptat cu Uriasii înaintea ta. Tu te vei lupta cu mai multi dupa mine. Dar noi avem aceeasi Mare Viziune“.
În cea dintâi lumina a zorilor, ea a vorbit pentru ultima data. „Moartea nu este înfrângerea mea“, a soptit ea. „Este victoria mea“.
În dimineata aceea, Omul Obisnuit a înmormântat-o pe prietena lui, Razboinica, pe culmea dealului. Apoi a sezut mult timp, privind dealurile si vaile. Se gândea la viata acestei Razboinice, si la moartea ei. Se gândea la ultimele ei cuvinte. Si a fost convins ca el n-ar fi ajuns atât de departe pe drumul spre Viziunea lui daca prietena lui n-ar fi mers înaintea lui.
În sfârsit, Omul Obisnuit a luat pana lui lunga si alba si a scris Adevarul pe piatra ei de mormânt:
Aici se odihneste o Razboinica Viteaza.
Ea si-a dus Viziunea la bun sfârsit.
›

Dumnezeu este de partea noastra!

-“El va porunci Îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale” (Psalmul 91:11)-

Tot la două săptămâni misionarul se ducea în oraş să cumpere provizii medicale pentru un mic spital de campanie unde slujea. Într-una din călătoriile lui, el a văzut doi oameni bătându-se pe stradă. Unul din ei era rănit grav, aşa că s-a oprit, i-a tratat rănile şi i-a spus despre dragostea lui Dumnezeu. Apoi s-a îndreptat spre casă, oprindu-se în junglă să înnopteze. Când a vizitat oraşul după alte două săptămâni, un om s-a apropiat de el; acelaşi pe care îl ajutase în călăto­ria lui anterioară. Omul a spus: “Ştiam că ai la tine bani şi medicamente, aşa că gaşca noastră a plănuit să te urmărească în locul unde ai campat şi să te omoare pentru bani şi medicamente. Dar chiar când eram pe cale să te atacăm, am văzut douăzeci şi şase de paznici armaţi în jurul tău”.

Misionarul a răspuns: “nu, e imposibil; eram singur”. Omul a continuat să povestească: “Şi amicii mei i-au văzut, i-am numărat”. Câteva luni mai târziu, când misionarul a povestit cele întâmplate în biserică în ţara lui, cineva l-a întrerupt: “în ce zi s-a petrecut exact?” Când misio­narul i-a precizat ziua exactă, omul a fost surprins. El a spus: “Exact în acea noapte în Africa era dimineaţă aici şi am simţit un puternic îndemn de a mă ruga pentru tine. A fost atât de puternic încât am sunat câţiva oameni să vină la biserică şi să se roage cu mine. Toţi cei care v-aţi rugat împreună cu mine vă rog să vă ridicaţi în picioare. Unul câte unul, misionarul i-a numărat; douăzeci şi şase, exact numărul paznicilor armaţi. Adevărul este acesta: “El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale”.

Trebuie să vă nașteți din nou!

Domnul Isus i-a spus odată lui Nicodim următoarele cuvinte:”Adevărat îți spun că dacă un om nu se naște din nou nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu.” Oare să ne naștem noi încă odată? Asta dorea să spună Domnul Isus? Bineînțeles că nu. El vorbea aici de o naștere din nou a sufletului nostru, o viață venită de sus, o viață din Dumnezeu. Să fi născut din nou înseamnă să Îl lași pe Domnul Isus să te ierte de păcatele tale și să îți dea o viață nouă în El.

Este important ca noi să ne naștem din nou, pentru că este singura șansă să intrăm în împărăția lui Dumnezeu. Doar dacă ai început o viață nouă în Isus Hristos, vei putea să ajungi în cer alături de Dumnezeu. Oare ești tu născut din nou? Ai început acea viață nouă în Hristos? Dacă nu, înseamnă că natura păcătoasă este încă în tine și ești departe de Dumnezeu.

Dacă ești născut din nou, iată care este provocarea pentru tine:  ”Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s’au dus: iată că toate lucrurile s’au făcut noi.”2Cor 5:17. Dacă ești născut din nou atunci tu ești o făptură nouă. Toate lucrurile vechi s-au dus. Oare trăiești tu în felul acesta? Trăiești cu adevărat o viață nouă, fără păcat? Dumnezeu vrea ca să nu te mai joci cu păcatul din viața ta și să trăiești o viață curată, o viață nouă în El!

Inimi în ceruri!

Vreau să va aduc aminte de un episod din viața apostolului Pavel. El împreună cu Sila erau în Macedonia, unde Pavel a eliberat o tânără stăpânită de demoni. Stăpânii fetei s-au supărat pentru că nu mai puteau câștiga pe seama ei și au pornit poporul împotriva celor doi. Pavel și Sila au fost bătuți și aruncați în închisoare, picioarele fiindu-le puse în butuci. În această situație ei făceau următorul lucru:”Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau, şi cîntau cîntări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau. ” Fapte 16:25

Este impresionant ca în starea în care erau, ei să se bucure de Dumnezeu și să Îi cânte laudă! Mă gândesc la noi, atunci când trecem prin probleme, imediat ne supărăm și începem să ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu. Oare de ce nu putem fi și noi ca și Pavel și Sila? În încercări să ne încredem în Dumnezeu și să nu lăsăm îngrijorarea să ne fure bucuria?  În ultima vreme m-am îngrijorat și eu de lucruri destul de mici, dar exemplul lui Pavel mi-a arătat ce credință mică am și cât de puțin mă bucur de Dumnezeu.

Cineva spunea referitor la această întâmplare:”Picioarele nu simt nimic în butuci, când inima este  în cer.” Cu adevărat, dacă inima noastră ar fi în cer, am trece mult mai ușor prin încercări. Haideți să învățăm să ne gândim mai mult la cer, să trăim pentru cer. Să Îl căutăm mai mult pe Dumnezeu în fiecare zi prin rugăciune, citirea Cuvântului și împlinirea lui, bucurându-ne de Domnul nostru în fiecare clipă.

 

 

Cel ce da viziunea! Part4

Într-o noapte, Omul Obisnuit a visat ca Cel ce da Viziuni statea lânga el. Bravo, Omule Obisnuit! a spus Cel ce da Viziuni. Vino la Sanctuarul Meu. Când Omul Obisnuit s-a trezit, era lânga un pârâu care clipocea. Cum ajunsese acolo si când, nu era
sigur. Dar Pustiul era în urma lui. Era uimit de visul lui si spera ca este adevarat. Era oare Cel ce da Viziuni multumit de el? Era
Sanctuarul un loc real, si putea fi prin apropiere? Si-a luat ranita si a hotarât sa urmeze cursul de apa spre padurea luxurianta de pe muntele care-i statea înainte. Simtea ca-l tragea ceva în acea directie si în sus, nu putea spune ce. Dar era ca o Invitatie.

Nu dupa mult timp, copaci uriasi se înaltau deasupra Omului Obisnuit. Mergând prin padure, se simtea amutit si mic si înghitit de Maretie. Apoi a început sa urce. A urcat tot mai sus, urmând cursul de apa, pâna când, deodata, a ajuns pe un platou plin de o lumina stralucitoare. Inima îi spunea ca acesta era Sanctuarul si ca era în prezenta Celui ce da Viziuni. Vino la apa, L-a auzit spunând pe Cel ce da Viziuni. În fata lui, pe platou, a vazut o cascada care alimenta un lac cu ape linistite. A mers pâna la margine, apoi a alunecat în cea mai curata apa pe care a vazut-o vreodata. Plutea si se balacea, împrastiind diamante de lumina prin aer.
Timpul trecea. Dar parca nu trecea deloc. Când Omul Obisnuit a iesit din lac, ultimele urme ale Pustiului fusesera spalate.

Omul Obisnuit a stat multe zile în acel loc deschis plin de lumina. Niciodata nu-L simtise pe Cel ce da Viziuni atât de aproape – atât de prezent acum pe cât i se paruse de absent în Pustiu. Apoi Omul Obisnuit a auzit din nou glasul Celui ce da Viziuni. Vino în lumina.
Atunci Omul Obisnuit a observat ca lumina, care stralucise în jurul lui, stralucea acum prin el. Tremurând, s-a uitat. Si a privit în inima lui. A vazut lucruri pe care le spusese si le facuse, pe care nu vroia sa le vada. A vazut razvratire si egoism si tradare. Si oriîncotro se uita, vedea întuneric. Lacrimile au început sa-i curga siroaie pe obraji. „Alunga întunericul meu“, a cerut el. „Da-mi
lumina Ta!“
Si Cel ce da Viziuni a facut ce L -a rugat. A alungat întunericul Omului Obisnuit si i-a dat lumina
Sa. Apoi Cel ce da Viziuni a spus: Apropie -te de Mine. Si Omul Obisnuit s-a apropiat. Si din ce în ce Omul Obisnuit patrundea mai adânc în lumina. Si cu cât venea mai aproape, cu atât se simtea mai mult una cu Cel ce da Viziuni. Apoi Cel ce da Viziuni a vorbit din nou.
Vino mai sus, a spus El.

Omul Obisnuit a pornit din nou în sus pe munte, cu pasul lui usor. Abia astepta sa descopere ce anume pastrase pentru el Cel ce da Viziuni. Nu dupa mult timp, Omul Obisnuit a ajuns pe o culme. S-a trezit stând pe un platou mare de stânca, privind uimit o panorama glorioasa – jos, un râu, apoi o vale larga, si deasupra ei, de -a lungul întregului orizont, departe, un brâu de dealuri stralucind în soare.
„Tara Promisiunii!“ a suspinat Omul Obisnuit. „Asta trebuie sa fie!“ Da, L-a auzit el pe Cel ce da Viziuni spunând. Omul Obisnuit a scos un strigat de biruinta. „Am reusit! Marea mea Viziune e chiar acolo!“ a strigat el. Da. Omul Obisnuit era coplesit de fericire. Marea lui Viziune era în sfârsit tangibila. O, ce mult dorea ca Cel Mai Bun Prieten si Parintii lui si toti Nimenii din Tara de bastina sa fie aici si sa vada ceea cevedea el în clipa aceasta!
Omule Obisnuit, a spus Cel ce da Viziuni.
„Da“, a spus Omul Obisnuit.
Da-Mi Viziunea ta .
„Ce spui?“ a întrebat Omul Obisnuit. „Dar e Viziunea mea. Chiar Tu mi-ai dat-o“.
Da. Si acum te rog sa Mi-o dai înapoi.
Omul Obisnuit era peste masura de uimit, dar nici nu trebuia sa stea pe gânduri. „Nu pot“, I-a spus el Celui ce da Viziuni. „Si n-am sa Ti-o dau“.

Omul Obisnuit se plimba cu pas marunt încoace si-ncolo pe marginea platoului, încercând sa înteleaga ce se întâmplase. De ce vroia Cel ce da Viziuni sa -i ia Marea Viziune? Cum putea sa-i ceara asa ceva? Mai ales acum, când Omul Obisnuit ajunsese atât de departe.
Nu era corect. Nu era nici macar drept. Apoi Omul Obisnuit a avut o idee. Poate ca exista o cale de iesire.
„Trebuie sa Ti-o dau înapoi?“ a întrebat el.
Nu, a spus Cel ce da Viziuni. Unii aleg sa nu o dea înapoi.
Deci avea de ales. Ar putea sa -si pastreze Viziunea. Dar în loc sa se simta usurat la gândul acesta, Omul Obisnuit se simtea încurcat si întristat. Ce avea de gând sa faca? S-a prabusit pe stânca. S-a gândit îndelung. În cele din urma, a vazut ce era în joc. Putea sa faca placere Celui ce da Viziuni si sa-I dea Viziunea lui. Sau putea sa mearga împotriva dorintelor Celui ce da Viziuni si sa-si pastreze Viziunea, dar riscând sa piarda ocazia de a face placere Celui ce da Viziuni. Alegerea îi zdrobea inima. Timpul trecea. Omul Obisnuit se gândea, si se tot gândea. Soarele a apus si a rasarit din nou. În lumina diminetii, ochii i-au cazut pe o piatra neteda si plata din apropiere. Ridicând-o, a observat ca piatra se potrivea perfect în palma lui. Apoi a vazut un cuvânt gravat pe suprafata ei. Adu-ti aminte.
Ce ar putea sa însemne? s-a întrebat el. Sa fie piatra un mesaj de la Cel ce da Viziuni sau de la un alt Vizionar? Ce trebuie sa-si aminteasca? Tinând în mâna piatra, Omul Obisnuit a început sa se gândeasca înapoi. Si-a adus aminte de Campion si de Credinta. Ei trebuie sa fi facut aceasta alegere. Oare ce i-ar spune ei acum? Si-a adus aminte de Vizionarii care se întorceau. Mai putea înca sa auda glasurile lor triste si amare. Ei n-ar fi putut sa-si daruiasca Viziunile lor aici – ei nici macar nu se încredeau în Cel ce da
Viziuni! Tot întorcea piatra în palma sa. În cele din urma, gândurile lui s-au îndreptat spre Cel ce da Viziuni. Cel ce da Viziuni Îsi tinuse întotdeauna promisiunile. Fusese întotdeauna bun cu Omul Obisnuit, chiar când nu era de gasit si totul parea lipsit de sens.
Atunci Omul Obisnuit a stiut ce trebuia sa faca – nu, ce vroia sa faca.

Si-a adus ranita pâna la marginea stâncii si s-a asezat jos. Si-a scos jurnalul si pana lui lunga si alba si a scris ultimele sale rânduri despre Marea lui Viziune. Îti dau Viziunea mea Tie, Cel ce da Viziuni. Am hotarât ca Tu esti Cel fara de care nu pot merge mai departe.
Apoi Omul Obisnuit si-a lasat jurnalul deschis pe stânca. Nu va mai avea nevoie de el. A pus pana si piatra în sacul lui si a început sa coboare încet spre râul de jos.

Mai târziu, în aceeasi zi, Omul Obisnuit a ajuns la râu. Nu-l astepta nimeni acolo. Nu mai avea nici o Viziune si nici un plan acum. Totusi simtea o pace adânca în inima. A intrat în apele râului si l-a traversat înot, tragându-si ranita dupa el. Când a ajuns la malul
îndepartat, s -a catarat pe el. Si prim ul lucru pe care l-a vazut a fost jurnalul lui, care statea deschis pe iarba. Cu inima batându-i repede, l-a ridicat si a citit:
Omule Obisnuit, îti dau înapoi Viziunea ta. Acum poti s-o folosesti pentru a-Mi sluji Mie. Acum poti într-adevar sa realizezi Lucruri Mari. Si Eu voi fi cu tine întotdeauna. Omul Obisnuit a îngenuncheat pe malul râului si a plâns de bucurie. Cel ce da Viziuni era mai
iubitor, mai bun, mai minunat si mai vrednic de încredere decât si-ar fi putut imagina vreodata. Acum când Omul Obisnuit s-a uitat la Viziunea lui restituita, a vazut ca crescuse. Acum Viziunea lui nu mai era numai cu privire la Omul Obisnuit. Acum era o parte din Marea Viziune a Celui ce da Viziuni pentru întreaga lume. Când Omul Obisnuit s-a ridicat sa plece, a observat pe dealul din susul râului un monument comemorativ construit din pietre. Fiecare piatra era neteda si mica si avea cuvântul Adu-ti aminte gravat pe suprafata ei. Stând lânga monumentul închinat bunatatii Celui ce da Viziuni, Omul Obisnuit se simtea plin de veneratie si înconjurat de o multime de martori. A pus cu grija piatra lui în vârful monumentului si a mers mai departe.
În seara aceea la lumina lunii…
Omul Obisnuit si-a scos jurnalul din ranita si a scris despre timpul petrecut de el în Sanctuar.
? Nu voi mai fi niciodata acelasi dupa ce am fost în Sanctuar. Am înotat în ape linistite acolo si ultimele urme ale Pustiului au fost spalate.
? Lumina Celui ce da Viziuni a descoperit întunericul din mine. Era insuportabil. Cum putea El sa-mi ceara sa ma apropii mai mult? Dar El a îndepartat întunericul meu.
? Când Cel ce da Viziuni m-a rugat sa-I dau Lui Viziunea mea, nu credeam ca voi putea. Dar Îl doream pe Cel ce da Viziuni mai mult decât Viziunea mea, asa ca am facut-o.
? Cel ce da Viziuni mi-a dat Viziunea înapoi. Acum ea este o parte din Marea Lui Viziune – si aceasta înseamna ca Viziunea mea este cu mult mai mare decât înainte. Fie ca eu sa o folosesc mereu pentru a-I sluji Lui!

Cel ce da viziunea! Part3

Nu departe dupa indicator, cararea Omului Obisnuit a început sa coboare. În fata a vazut Apele Mari si podul spre Necunoscut. Între el si pod era Zona de Frontiera, o întindere deschisa de pamânt plat. Omul Obisnuit a fost surprins sa vada, stând în mijlocul Zonei de Frontiera, câtiva Nimeni din Tara
de bastina. Unul dintre Nimeni, care parea mai cunoscut decât cei mai multi, se grabea spre el. Era Mama lui.
›š
Ea a venit repede si l-a strâns în brate pe Omul Obisnuit. „O, Obisnuitule!“ a strigat ea. „Copilasul
meu! Slava Domnului ca am ajuns aici la timp!“
„Dar cum ati ajuns aici asa de repede?“ a întrebat el.
„Când nu vrei de fapt sa parasesti Tara de bastina“, a spus ea, „nu trebuie sa razbesti prin toata acea neliniste înspaimântatoare!“
„Dar de ce sunteti aici?“ „Nu trebuie sa mergi mai departe!“ a spus ea. „Am fost asa de îngrijorata când am auzit ca parasesti
Tara de bastina! Stiu ca ne-ai spus ca o sa pleci, dar n-am crezut niciodata ca o vei face. Spune -mi sincer, ce gândesti? N-ai nici o siguranta! Poti sa te ranesti. Ba chiar sa mori!“
„Dar asta-i Marea mea Viziune, Mama!“ a spus Omul Obisnuit. „E o Viziune minunata si vreau s-o
urmez“. A încercat s -o reasigure pe Mama lui. I-a spus ca asa cum se întâmpla de obicei cu Marile Viziuni, a
lui era doar putin periculoasa. Dar aceasta parea s-o îngrijoreze si mai mult pe Mama lui. Pe când traversau Zona de Frontiera, Omul Obisnuit i-a remarcat pe Unchiul lui si pe Prietenul Cel Mai Bun.
›š
Unchiul Omului Obisnuit a venit primul. „Deci, te -ai hotarât sa devii Vizionar“, a spus el acuzator.
„Îti dai seama ca mergi complet împotriva oricarei traditii a acestei familii? De ce sa devii tu un Cineva când noi toti am fost întotdeauna fericiti ca suntem Nimeni?“ Înainte ca Omul Obisnuit sa apuce sa raspunda, a venit Cel Mai Bun Prieten. „Am fost îngrijorat înainte, Omule Obisnuit“, a spus el grav, „dar cu cât m-am gândit mai mult la aceasta, cu atât am fost mai convins ca tu nu vei putea reusi în aceasta. Nu pot sa sta u pur si simplu si sa vad cum te
prabusesti înfrânt!“ Omul Obisnuit a ramas încurcat si fara replica. Auzise un zvon despre Împotrivitorii de la Frontiera. Dar el credea ca daca ar fi adevarat, Împotrivitorii ar trebui sa fie Nimeni pe care el nu-i cunoaste. Nu si-ar fi imaginat niciodata ca ar fi unii dintre Nimenii care îl cunosteau cel mai bine!
Acum Mama lui, Unchiul si Cel Mai Bun Prieten stateau toti tacuti înaintea lui, împiedicându-l sa vada podul spre Marea lui Viziune. Cum va reusi sa treaca de ei? Oare ar trebui sa încerce? Avea nevoie de timp ca sa se gândeasca. I-a rugat pe Împotrivitorii lui sa-l astepte. Apoi a mers singur jos la marginea apei si acolo s-a asezat pe o piatra mare. Privind dincolo de Apele Mari, Omul Obisnuit se tot gândea. S-a gândit pâna a început sa creada ca
poate Împotrivitorii lui aveau dreptate. Poate ca nu era bine sa-si urmeze Viziunea.
›š
Apoi Omul Obisnuit a auzit un glas care l-a chemat pe nume. Când s-a întors sa vada cine era, a recunoscut pe un Cineva. Era Campionul, un vechi prieten din Tara de bastina care fusese un Nimeni. „Campionule!“ a exclamat Omul Obisnuit. „Ce cauti aici?“ Campionul s-a asezat pe piatra lânga el. „Când am auzit ca ai devenit Vizionar, mi-am dat seama ca trebuie sa vin“, a spus el. „Stiam ca vei avea nevoie de ajutor“.
„Multumesc“, a spus Omul Obisnuit cu un suspin greu. „Dar i-ai vazut pe toti Împotrivitorii mei?“
„I-am vazut“, a spus Campionul. „Sunt Împotrivitori, cu adevarat. Dar gândeste -te la mine ca la Calauza ta de la Frontiera. Vreau sa te ajut sa strapungi opozitia lor“.
Apoi Campionul l-a ajutat pe Omul Obisnuit sa înteleaga ce se întâmpla. „Mama, Unchiul si Prietenul tau Cel Mai Bun fac doar ce este firesc“, a spus el. „Când ai parasit Zona ta de Confort, ai zdruncinat-o pe a lor cu adevarat. Fiecare dintre ei va avea ceva de pierdut daca tu îti vei continua
drumul“.
„Înteleg aceasta“, a spus Omul Obisnuit. „Dar ce trebuie sa fac acum? Cum pot sa -i aduc pe toti Împotrivitorii mei de partea mea?“
„Ei bine, s-ar putea sa nu poti. Întelepciunea este cheia. Încearca sa întelegi ce anume îi motiveaza. Cauta partea buna a îngrijorarilor lor. Pe unii Împotrivitori va trebui pur si simplu sa-i lasi în pace sau sa-i eviti. Dar cei mai multi Împotrivitori de la Frontiera au îngrijorari care te pot ajuta sa-ti
clarifici planurile. În felul acesta un Vizionar transforma opozitia în oportunitate“.
Când Campionul s-a ridicat sa plece, a spus: „Tine-te bine de Viziunea ta, Omule Obisnuit. Vei
ajunge un Cineva într-o zi. Sunt sigur! Apoi a strâns mâna Omului Obisnuit si a sarit jos de pe piatra. „Adu-ti aminte“, a spus el, „când
Împotrivitorii încearca sa-ti blocheze drumul, ceea ce conteaza cel mai mult este cui vrei sa-i placi!“
›š
Omul Obisnuit s-a gândit la ultimele cuvinte ale Campionului. A hotarât ca era timpul sa vorbeasca
din nou cu Împotrivitorii sai. Pe când soarele începea sa apuna, s-a plimbat încoace si încolo pe malul apei, vorbind cu ei. Le-a spus mai multe despre Viziunea sa. A învatat din îngrijorarile lor. Apoi le -a spus ca se hotarâse sa -si urmeze Viziunea în Necunoscut.
La apusul soarelui, Omul Obisnuit era gata sa treaca Frontiera. Când Mama i-a înmânat valiza, a
vazut lacrimi în ochii ei.
„M-am razgândit. Vreau sa -ti urmezi Viziunea“, a spus ea. „Si Tatal tau va fi foarte mândru de tine. Cred ca si el ar fi vrut sa faca aceasta calatorie cu multi ani în urma“. Apoi l-a îmbratisat si si-a luat ramas bun. Omul Obisnuit a dat mâna cu Cel Mai Bun Prieten si cu Unchiul lui (care totusi nu arata multumit).
Pe când cei trei se uitau, a mers spre podul care trecea peste Apele Mari.
›š
Fiind pe înserate, Omul Obisnuit n-a observat ca un alt Nimeni statea pe pod. Dar acest Nimeni nu
era un Nimeni oarecare – era Stapânul Tarii de bastina. El era cel care hotara ce este dr ept si bine pentru Nimeni. Fiecare centimetru de pamânt al Tarii era al lui. Chiar si podul era al lui.
„Îti interzic accesul pe podul meu“, a spus el.
„Dar de ce?“ a întrebat Omul Obisnuit.
„Pentru ca am nevoie ca fiecare Nimeni sa ramâna în Tara de bastina la Slujba lui Obisnuita“, a spus Stapânul. „Nu vreau sa mai pierd nici un Nimeni din cauza acestor Viziuni prostesti. Nu te voi lasa sa pleci!“
Omul Obisnuit încerca din greu sa nu intre în panica. Întelepciunea îi spunea ca un antagonist ca Stapânul era cel mai rau tip de Împotrivitor. El avea mult de pierdut si nu-i pasa de Omul Obisnuit. Ce ar trebui sa faca acum? Ce ar putea sa faca? Atunci Omul Obisnuit si-a adus aminte de ultimele cuvinte ale Campionului. Si în momentul acela s-a hotarât sa înoate. Stia ca s-ar putea sa nu reuseasca. Apele Mari erau foarte întinse si el nu era un înotator foarte
puternic. Dar trebuia sa încerce. În timp ce Împotrivitorii lui se uitau la el, Omul Obisnuit a coborât spre Apele Mari. Era pe punctul de a intra în apa, când ceva i-a atras privirea. O barca mica era legata la mal în apropiere. Când s-a apropiat, Omul Obisnuit a vazut un bilet pe banca barcii. L-a luat si a citit:
Omule Obisnuit, daca ai gasit aceasta barca, stiu ca ai ales sa-I fii placut Celui ce da Viziuni. Bucura-te de o traversare uscata! Viziunea ta te asteapta în Tara Promisiunii. Promit!
Campionul
Omul Obisnuit a dezlegat barca, si-a asezat valiza în partea din fata a barcii si a împins barca înlarg. Pe când vâslea pe Apele Mari, Omul Obisnuit vedea cum Împotrivitorii lui de la Frontiera se faceau tot mai mici. Când a fost sigur ca în sfârsit si într-adevar a parasit Tara de bastina, a facut cu mâna catre Nimenii de pe mal, ca un ultim semn de ramas bun. Dar era deja prea întuneric ca sa mai poata vedea daca i-au raspuns.
În noaptea aceea …
Înainte sa se culce în iarba înalta si uscata de pe celalalt mal al Apelor, Omul Obisnuit a folosit din nou pana pentru a scrie în jurnalul sau.
? Am întâlnit Împotrivitori în Zona de Frontiera – erau Nimeni pe care îi cunosteam!
? Când am parasit Tara de bastina, lucrul acesta a afectat Zona de Confort a celor apropiati. Se
simteau ca si cum ar pierde ceva important.
? Desi Împotrivitorii mei au încercat sa ma opreasca, unele îngrijorari ale lor ma vor ajuta.
? N-am putut sa-i influentez pe toti Împotrivitorii mei. În final, a trebuit sa decid cui sa-i fiu
placut. Am ales sa-I fiu placut Celui ce da Viziuni.

Cel ce dă viziunea! Part 2

A doua zi, Omul Obisnuit s-a sculat la ora obisnuita. Dar în loc sa se prezinte la Slujba lui
Obisnuita, si-a facut valiza cu cele necesare. A mai adaugat jurnalul sau si o sticla cu cerneala
permanenta. Înainte sa încuie usa, a pus cu grija pana lunga si alba într-un loc sigur.
Curând, Omul Obisnuit iesea din centrul confortabil al Tarii de bastina, în care locuiau aproape toti
Nimenii. El se îndrepta spr e Granita, unde aproape nici un Nimeni nu a mers vreodata.
Omul Obisnuit nu îndraznise niciodata înainte sa mearga pe acest drum. Dar, ca orice Nimeni, stia
ca cu cât mergi mai departe de centrul Tarii de bastina, cu atât lucrurile devin mai putin obisnuite.
Stia de asemenea ca cei mai multi dintre Nimenii care au încercat sa paraseasca Zona de Confort a
Tarii de bastina au devenit atât de stingheriti, încât au facut stânga-mprejur si s-au întors acasa.
Unii au fost atât de fericiti ca s-au întors, încât austat zile în sir în scaunul lor, asteptând sa nu se
mai întâmple nimic si rasuflând usurati.
Dar Omul Obisnuit si-a spus ca el era altfel decât cei mai multi dintre Nimeni. El îsi va urma
Viziunea, orice ar fi.

Plin de speranta si încredere, Omul Obisnuit fluiera noua lui melodie în timp ce mergea si visa la
Lucrurile Mari pe care avea sa le împlineasca. Viata nu i se paruse niciodata atât de promitatoare.

Omul Obisnuit nu ajunsese prea departe, când a simtit ca nu mai avea chef sa fluiere. Nu putea
spune de ce, dar pur si simplu nu mai era dispus. Apoi, în timp ce mergea mai departe, a început sa
fie nervos. Decorul parea schimbat. Frunzele copacilor pareau stufoase, dar în alt fel.
Acum când Omul Obisnuit se gândea la Viziunea lui, si aceasta parca era altfel. Pentru prima data a
vazut ca urmarea ei i-ar putea aduce mult disconfort. Va trebui sa faca lucruri neobisnuite în locuri
neobisnuite. Si nu va mai avea cutia lui la care sa se uite.
Apoi a avut un gând si mai tulburator: Pentru a face ceea ce îi placea cel mai mult, va trebui sa faca
ceea ce îl înspaimânta cel mai mult!
Starea Omului Obisnuit a trecut repede de la nervozitate la îngrijorare. Pasii lui au început sa
încetineasca. Si a început sa aiba mari îndoieli cu privire la Marea lui Viziune. Ce credea el? El nu
avea destul talent sau iscusinta ca sa-si împlineasca cu succes Viziunea. Era categoric Incapabil sa
realizeze Lucruri Mari. Ce se va face daca va da gres chiar în fata altor Nimeni?
Mai rau, chiar daca ar putea sa-si împlineasca Viziunea, era categoric Nevrednic. Orice Nimeni
putea sa vada ca el nu merita sa-si traiasca Viziunea. În definitiv, el nu era decât un Om Obisnuit.
Poate ca Cel ce da Viziuni a vrut sa dea Viziunea unui alt Nimeni mai nobil decât el?
De acum, fiecare pas era mai greu de facut decât ultimul. Îngrijorarea lui se transforma în frica.
Atunci a vazut înaintea lui un indicator. Spunea:
Iesirea din Zona de Confort a Tarii de bastina
Intrarea în Zona de Frontiera

Acum Omul Obisnuit era de-a dreptul îngrozit. Sudoarea i se scurgea de pe frunte. Abia mai respira.
Nu mai putea sa gândeasca.
Atunci, cum a ajuns la indicator, Omul Obisnuit s -a lovit de un Zid invizibil de Frica.
S-a oprit, fiind incapabil sa mai faca un singur pas.
Si-a lasat valiza jos si s-a asezat pe ea.

Sa se întoarca? se întreba el. Sau sa încerce sa gaseasca o cale de a merge mai departe?
Timpul trecea.
Apoi a auzit aceste cuvinte: De ce te-ai oprit?
Omul Obisnuit a recunoscut glasul Celui ce da Viziuni. „Cred ca vreau sa ma întorc acasa“, a spus
el slab. „Nu sunt un Nimeni potrivit sa mearga dupa o Viziune asa de Mare“.
Ba da, esti, a spus Cel ce da Viziuni. Pentru asta te-am facut.
„Dar nu cred ca pot sa fac asta“, a spus el.
Ba da, poti. Si Eu voi fi cu tine. Eu te voi ajuta .

Omul Obisnuit a ramas unde era. Urmarea o insecta neobisnuita care se târa peste vârful pantofului
sau. Pasari ciudate zburau pe deasupra capului sau.
Dupa un timp, s-a ridicat si a privit cu nesat spre Necunoscut. Acolo undeva era Marea lui Viziune.
Dar drumul de aici pâna acolo parea foarte greu.
Apoi s-a uitat lung înapoi spre Tara de bastina. Si-a amintit cu drag de traiul bun si usor de acolo –
Slujba lui Obisnuita, Cel Mai Bun Prieten al lui, scaunul lui, cutia lui. Era ceva minunat în a nu se
întâmpla nimic.
Omul Obisnuit si-a ridicat valiza si s-a hotarât sa faca un pas în directia aceea, doar ca sa vada cum
este.
Se simtea mai bine. Imediat respiratia i-a devenit mai usoara.
Asa ca a mai facut un pas – doar ca sa vada cum va fi cu acest pas.
S-a simtit si mai bine.
A mers mai departe. Cu fiecare pas înapoi spre mijlocul Tarii de bastina, Omul Obisnuit se simtea
tot mai confortabil. Dar a observat repede ca era si din ce în ce mai trist. Si stia de ce: Cu fiecare pas
pe care îl facea se îndeparta tot mai mult de Marea lui Viziune.
Atunci a auzit din nou glasul Celui ce da Viziuni.
De ce te întorci? a întrebat El.
Omul Obisnuit s-a oprit. „Pentru ca mi-e frica! E prea groaznic si prea riscant sa parasesc Tara de
bastina“, a spus el.
Da, este.
„Dar daca am fost socotit capabil sa împlinesc aceasta Mare Viziune“, a exclamat el, „atunci, cu
siguranta, nu mi-ar fi asa de frica!“
Ba da, îti va fi, a spus Cel ce da Viziuni. Oricarui Nimeni îi este.
Omul Obisnuit si-a lasat capul în jos. S-a gândit o clipa.
„Dar Tu ai putea sa îndepartezi aceasta frica. Te rog, îndeparteaza frica aceasta!“ s-a rugat el. „Daca
nu, nu voi putea merge mai departe!“
Ba da, vei putea, a spus Cel ce da Viziuni. Fii curajos, Omule Obisnuit. Si apoi a plecat.

Omul Obisnuit a va zut clar acum alegerea pe care trebuia s-o faca. Putea sa-si pastreze fie confortul,
fie Viziunea.
Dar cum sa „fii curajos“ când nu ai curaj?
Omul Obisnuit s-a hotarât. Daca frica n-avea de gând sa-l paraseasca, va trebui sa mearga înainte în
ciuda ei.
Tremurând înca, si-a luat valiza, a întors spatele Tarii de bastina si a pornit spre indicator. Si cu
toate ca frica lui crestea, Omul Obisnuit a închis ochii si a facut un mare pas înainte – chiar prin
Zidul invizibil de Frica.
Si acolo a facut o descoperire nemaipomenita.

De cealalta parte a acestui singur pas – chiar acela pe care Omul Obisnuit nu credea ca-l va putea
face – si-a dat seama ca razbise prin Zona lui de Confort.
Acum Zidul de Frica era în urma lui. Era liber, si Viziunea lui era înainte.
A început sa fluiere din nou în timp ce mergea si Marea lui Viziune pulsa placut în pieptul lui.
Mai târziu în ziua aceea …
Omul Obisnuit si-a scos jurnalul si pana lui lunga si alba si a scris Adevarul despre Zona lui de
Confort.
? A fost greu sa-mi parasesc Zona de Confort. Dar ar fi fost si mai greu sa -mi las în urma
Viziunea, si ma bucur ca n-am facut-o.
? Înca nu ma simt vrednic sau capabil sa-mi împlinesc Viziunea, dar Cel ce da Viziuni mi-a
promis ca o sa ma ajute.
? Acum stiu un secret: Pot „sa fiu curajos“, chiar daca simt ca mi-e frica.
? Marea mea Viziune era de cealalta parte a acelui Zid invizibil de Frica. A trebuit sa pasesc prin
el. Nu credeam ca am sa pot, dar am putut.

Psalmul Televizorului!

Televizorul este păstorul meu,

Nu voi duce lipsă de nici un serial.

El mă face să stau în fotoliu

Şi mă duce departe de Scriptură.

Îmi amărăşte sufletul şi mă povăţuieşte

Pe cărările desfrâului şi violenţei.

Din pricina celor ce fac reclame,

Chiar dac-ar fi să umblu

Prin valea responsabilităţilor mele,

Nu voi fi atins de nimic

Căci televizorul este cu mine,

Parabolica şi telecomanda mă mângâie.

El mă răsplăteşte cu reclama lui

În faţa nefirescului din mine.

El îmi unge capul cu filozofia lumii

Şi paharul poftelor mele

Este plin de dă peste el.

Da, lumea şi ignoranţa mă vor însoţi

În toate zilele mele

Şi voi locui totdeauna în iad,

Uitându-mă la televizor.